25 miercuri 2018

Băneasa – martorul unui secol de istorie

Băneasa – martorul unui secol de istorie

Aeroportul a cunoscut şi a susţinut primii anii de activitate ai companiei Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat - L.A.R.E.S., a asistat la botezul avioanelor Potez 56 ale Societatăţii Anonime Române de Transporturi Aeriene - S.A.R.T.A., prima companie aeriană particulară din ţară, şi a fost gazdă pentru avioanele celuilalt L.A.R.E.S., compania particulară ce deservea linii aeriene exploatate împreună cu statul. Aeroportul a făcut legătura Capitalei cu Arad, Timişoara, Craiova, Târgu-Jiu, Turnu-Severin, Cluj, Constanţa, Iaşi, Chişinău, Ismail, Cetatea Albă, Cernăuţi, reţeaua de linii aeriene interne a României Mari. De la 26 iulie 1931, aeroportul Băneasa a avut legături cu litoralul Mării Negre prin Constanţa, Mangalia şi Balcic, localitatea-staţiune ce-şi făcuse loc în inima reginei Maria.

Aeroportul a fost gazda companiilor aeriene LOT din Polonia, CSA din Cehoslovacia, o mică antantă a aviaţiei comerciale europene; a primit, la 1938, avionul companiei Deutsche Lufthansa, un trimotor Junkers Ju 52 care deschidea linia aeriană Berlin-Bucureşti. Pe aeroportul Băneasa aveau să aterizeze avioanele companiilor aeriene italiene Avio Linee Italiene şi Alla Littoria. La 1 mai 1939, a salutat primul avion Ju 52 al companiei maghiare Malert, care asigura ruta Berlin - Viena - Budapesta - Arad - Bucureşti.